pentru copii cu vârsta între 6 și 10 ani
Sala Studio
Atelierul de Comunicare prin Artă – Lumea din adâncuri
Coordonator: Maria Denov
Doua grupe:
10:00-11:00 si 12:00-13:00
durata: 60 min.
preţ bilet: 20 lei
Planeta noastră este plină de locuri, fenomene și curiozități extraordinare. Printre ele, se numără mările și oceanele. În întinderile imense de apă, se ascund minunății nebănuite.
Peștii, algele și creaturile marine vor fi sursa noastră de inspirație la atelierul „Lumea din adâncuri”. Lăsăm creativitatea să ne conducă și vom face scufundări în imaginație. Vom crea din farfurii de hârtie, cu lipici și foarfeci, o parte a fascinantei lumi subacvatice. Vă așteptăm să ne bucurăm împreună!
***
În cadrul Atelierului de Comunicare prin Artă, într-o atmosferă caldă și stimulativă, Maria Denov îi îndrumă pe cei mici în procesul creativ, încurajându-i să exploreze mediul cultural artistic pentru a identifica forme, culori, materiale, tehnici, obiecte artistice, punând accent și pe verbalizarea ideilor și comunicare. În acest mediu prietenos, copiii nu își dezvoltă doar abilitățile artistice, ci învață și să lucreze în echipă, să comunice și să-și exprime liber gândurile și emoțiile. Piticii cu lipici vor păși într-un spațiu în care imaginația devine realitate prin bucuria creației.